Nu se poate exprima în cuvinte sentimentul pe care îl încerci atunci când te cufunzi în undele reci şi limpezi ale unui pârâu de munte.
Este înfiorarea aceea extraordinară la contactul cu apa rece, instinctul de conservare al corpului crescut în "sera" oraşului, care îţi spune să ieşi. Dar mai este ceva care te opreşte şi te ţine în curgerea de gheaţă a pârâului, o senzaţie bruscă de vitalizare şi energie a întregului corp, sentimentul benefic că apa duce de vale oboseala şi neîmplinirile, lăsându-te curat, luminos şi fericit. Ştiinţa materialistă nu va putea niciodată explica până la capăt magia unui izvor sau pârâu de munte, efectul său vindecător asupra trupului şi sufletului. Dar, chiar şi fără formule complete, merită să ştim mai multe despre puterea tămăduitoare a apelor vii şi curate de munte.
Din timpuri imemoriale, organismul nostru este programat să intre în interacţiune cu apa, care este, fără îndoială, unul dintre agenţii cei mai buni de vindecare. Studiile ştiinţifice din ultimele două decenii au demonstrat faptul că apa înseamnă cu mult mai mult decât o formulă chimică. Într-o moleculă cu doar doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen se ascunde mai mult mister decât în biblioteci întregi. De pildă, s-a demonstrat că apa are memorie, dispunerea spaţială a moleculelor sale, proprietăţile sale fizice (de exemplu, modul în care cristalizează), dar şi efectele sale asupra vieţuitoarelor fiind foarte diferite, în funcţie de "experienţele" pe care respectiva apă le-a avut. Prin prisma acestei memorii, apa din locurile poluate, dincolo de impurificarea sa chimică, prezintă anomalii şi are efecte negative asupra organismelor, chiar şi după depoluare. Pe de altă parte, apa izvorâtă din locurile cu natura neatinsă, curată, prezintă proprietăţi extraordinare, având un efect benefic asupra vieţii. Povestea cu apa vie şi apa moartă es
