Între patru pereţi (plus tavan şi podea), într-o suburbie care vrea să-şi menţină statutul de oraş, aici, în Ploieştiul de care fug cei mai mulţi tineri, se dezvoltă comunităţi aparte, care imită ceea ce se propagă la nivel naţional, formând o cutie ermetic închisă, pentru o dezvoltare sigură şi inexistentă. Turma leneveşte într-un cadru promiţător pentru cei ce aşteaptă să „cadă bani din cer” cu tona, la doi metri sub pământ. Nu se pune problema unei idei geniale, ci a unor tâmpiţi care sar calul şi se cred deştepţi. Turma nu e capabilă să gândească, iar repercusiunile nu prezintă întârzieri! Cei care stau în vârful piramidei, cei care fură şi cei care publică vorbe nesărate fac o plecăciune mincinoasă şi decid cursul unor furnici cu forţă de muncă, intrate la naftalină. E strigător la cer! Nici papagalii nu mai sunt sub comandă şi nici oamenii nu ar trebui să se lase conduşi de „guralivii” inspiraţi de vreun director de comunicare plătit prost şi şantajat. Urletul unui copil poate provoca declicul! Prea binecunoscutul „somn de moarte” e aproape de realitatea dură pe care neamul nostru o trăieşte. Muncă din plin, bani puţini şi trăire zero. La ce e bună trăirea? D-aia ne-am născut! D-aia avem pământul sub călcâie şi sperăm s-apară ceva bun, după ridicarea ceţii. Într-o aglomeraţie de clişee, sub o cupolă numită credinţă, zace omul bun, pierde-vară, necăjit că Apocalipsa n-a curăţat „mizeriile”. Nu e nevoie de spiritualitate ca la carte, ci de acţiune după cum legea spune. Legea poate fi noua Biblie, cel puţin până când se liniştesc apele şi condeiul dă semnătura pe bună dreptate, nu constrâns de situaţia precară.

Cei care s-au deşteptat au plecat din ţară sau au rămas umilii societăţii, muncind pe bani puţini şi îngropând bârfele ce seamănă a ştiri de primă pagină. Nevoia de identificare este necesară. Organizarea societăţii poate reechilibra calmul. În mo