Turneul german si apoi cel asiatic ale premierului Victor Ponta, precum si dovada oferita de Institutul National de Statistica, referitoare la validitatea referendumului de demitere, au incendiat coabitarea. Traian Basescu e din nou pe pereti. Tuna si fulgera impotriva lui Victor Ponta. Acesta, la randul sau, ii aplica cateva lovituri dureroase. In esenta, ma pot mandri cu faptul ca am fost nu numai primul, ci si singurul analist care a prevazut sfarsitul coabitarii. Acum, sa tragem linie si sa vedem cu ce ne-am ales. Si mai ales ce urmeaza.

Coabitarea i-a adus lui Traian Basescu o consolidare pe functie si in raport cu institutiile, pe care intentioneaza sa le controleze in continuare. Dar in primul rand credibilitate. El si reprezentantii regimului sau au afirmat, in mod explicit si insistent, ca suspendarea si tentativa de demitere au reprezentat verigile cheie ale unui puci. Ca USL ar fi pus la cale o lovitura de stat. Au argumentat aceste acuzatii pe toate canalele disponibile, nesfiindu-se sa utilizeze, in acest scop, si intreaga infrastructura a statului pe care o aveau sub butoane. Cum ar fi, de exemplu, angrenajul Serviciului de Informatii Externe. Sau lefegii Institutului Cultural Roman aflati in solda regimului. Partenerii nostri euroatlantici, luati, e drept, pe nepregatite de iuresul evenimentelor generate de USL, ajuns intempestiv la putere, dar inca neconsolidat electoral prin alegeri parlamentare, au crezut in teza loviturii de stat. Unora chiar le-a convenit sa creada pentru a culpabiliza din start noua putere de la Bucuresti si a obtine, in raport cu aceasta, favorurile adiacente.

In aceste conditii, pactul de coabitare cu Traian Basescu nu a facut decat sa-i dea apa la moara acestuia din urma. Relatiile dintre Guvern si partenerii euroatlanici au inceput sa se normalizeze, dar nu pe fondul recunoasterii realitatii ca in Romania