Zilele trecute, în timp ce mă bucuram de încă o zi însorită din vacanţa de vară, am descoperit că, în centrul minunatului nostru oraş, s-a organizat un târg de cărţi. Târg de cărţi e cam mult spus, totuşi. Erau, de fapt, câteva cărţi puse pe vreo trei mese, sub un cort. Am fost chiar fericită, când am văzut că erau destul de mulţi tineri de vârsta mea, care răsfoiau volume destul de interesante şi deloc uşor de citit. Mă simţeam mândră că generaţia mea, criticată constant pentru dependenţa de tehnologie şi sila faţă de cultură, arăta, în sfârşit, interes faţă de literatură.
Ce nu înţelegeam însă, era de ce nu cumpăra nimeni nimic. Toţi se uitau, răsfoiau, se mai plimbau puţin şi plecau exact aşa cum veniseră. Găsisem şi eu o carte frumoasă, pe care mă pregăteam să o cumpăr. Zic mă pregăteam, pentru că, după ce am văzut preţul, m-am răzgândit instant. Un roman oarecare costa 60 de lei. Ca urmare, aşa cum au făcut şi ceilalţi, am plecat de acolo cu un gust amar şi fără nicio carte cumpărată. Cum aş fi putut să cumpăr ceva, când alocaţia mea este de 42 de lei pe lună? Cum se mai poate mira cineva că cei de vârsta mea nu citesc, când niciun adult nu îşi poate permite să cumpere mai mult de 2-3 cărţi pe lună? Şi, astfel, cum se mai poate mira cineva că elevii au încercat să copieze la proba de limba română de la bacalaureat, pentru că n-au ştiut să îşi exprime opinia sau să interpreteze o poezie? Poate dacă ar fi citit o carte de plăcere, la un moment dat, nu li s-ar mai fi părut atât de dificil să înşire câteva propoziţii coerente pe o foaie.
Adevărul e că tinerii nu citesc. Pe de-o parte, pentru că cititul a ajuns un lux, pe de altă parte, pentru că nu li se pare atrăgător. Există librării prin afară, câteva şi prin ţară, unde eşti încurajat să rămâi să bei un ceai, să îţi faci prieteni, poate mai răsfoieşti o carte şi, dacă îţi place, o şi cumperi. Ştiţi
