Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un sibian participă voluntar, cu ecipament de amator, la Turul Dunării pe bicicletă, pentru promovarea acestei zone

Publicat in Rondul de Sibiu, vineri 5 iulie 2013 ·

32 de voluntari ai echipei Cycling Romania, printre care și un sibian, au pornit, în 24 iunie, pe biciclete simultan, din Călărași și Oravița, pentru a investiga traseele de cicloturism de pe malul românesc al Dunării.

Tineri voluntari, 16 români și 16 bulgari, au cercetat timp de o săptămână zone din 7 județe de pe malul Dunării, pe o distanță de aproximativ 800 de km: Caraș Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași.

Sibianul Daniel Hegheș, de 24 de ani, singurul participant din Transilvania, a aflat întâmplător despre Turul Dunării de pe un site dedicat ciclismului. Tânărul sibian participă la Turul Dunării din dorința de a descoperi cât mai multe din frumusețile României, dorință care se combină foarte bine cu pasiunea lui pentru ciclism.

În cele 7 zile de investigare a traseelor dunărene, voluntarii români și bulgari au parcurs, cumulat, aproape 5.000 de kilometri. Daniel Hegheș și echipa sa au mers aproximativ 400 de km pe bicicletă în prima etapă a Turului, ziua cea mai grea fiind cea de 90 de km, din care aproape jumătate în urcuș. Bicicleta și accesoriile folosite de Daniel sunt unele pentru amatori.

“Am vrut să fac parte din acest proiect, ca voluntar, pentru că este ocazia perfectă să combin cele două mari pasiuni ale mele: ciclismul și descoperirea României. Atunci când mergi pe bicicletă totul în jur se vede altfel. Din șa ai o perspectivă mult mai largă asupra peisajelor și a tuturor locurilor interesante pe care le întâlnești pe drum. Am făcut parte din echipa de Vest și am luat startul din Oravița în 24 iunie. Timp de o săptămână am investigat trasee predominant montane din județele Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj. Am fost impresionat de relieful carstic, cu văi stâncoase și cotituri spectaculoase, foarte diferit de cel din zona Sibiului. Am descoperit un peisaj variat, de-a lung

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie de Anul Nou în New Orleans: un vehicul a intrat în mulţime pe Bourbon Street - 10 morţi

Mediafax acum 20 minute
Incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de miercuri, pe intersecţia străzilor Canal şi Bourbon, în popularul cartier French Quarter, cunoscut pentru viaţa sa de noapte vibrantă. Martorii au descris scene de groază, cu oameni care alergau pani

Noul an începe cu scumpiri. Cât vor costa benzina şi motorina?

Ziua Constanta acum 3 ore
Benzina şi motorina vor costa mai mult de mâine, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6 la sută a accizelor la carburanţi, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanţe. Preţul unui litru de benzină se va majora cu 17 bani, iar cel al mot

Cătălin Predoiu a povestit cum a reușit să îl convingă pe omologul său austriac că România este pregătită să intre pe deplin în Schengen

Adevarul acum o ora
Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a mărturisit că a reuşit să-l convingă pe omologul său austriac, Gerhard Karner, că România este pregătită să intre în Schengen şi terestru, nu doar aerian şi maritim, schimbând complet regulil

Transnistria a întrerupt încălzirea şi apa caldă către populaţie

News.ro acum 2 ore
Regiunea separatistă moldoveană Transnistria a întrerupt miercuri furnizarea de încălzire şi apă caldă pentru populaţie după ce Rusia a oprit furnizarea de gaze prin Ucraina, ca urmare a expirării acordului de tranzit, relatează The Guardian. „Nu ex

Elena Lasconi: Ne aşteaptă un an greu, dar, dacă suntem uniţi, calmi şi ne uităm la realitate aşa cum e ea, nu cum vor unii să ne-o prezinte, o să trecem peste orice obstacol

HotNews acum 32 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că speră ca 2025 să fie „un an al sincerităţii şi al transparenţei”, un an în care să se schimbe „pe bune” felul în care se face politică în România. „Vă doresc ca 2025 să fie, înainte de orice, un an liniştit, î

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Transnistria a rămas fără apă caldă și căldură în plină iarnă, după ce Rusia a tăiat gazele. Autoritățile le recomandă locuitorilor să se îmbrace gros

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a întrerupt furnizarea de gaze naturale către regiunea separatistă Transnistria de la 1 ianuarie 2025, după ce Ucraina a refuzat extinderea contractului de tranzit al gazelor pe teritoriul său. Furnizarea de încălzire și apă caldă a fost oprit

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum 3 ore
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Vremea

București
acum

10°
mie.

2°/10°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/11°
vin.

3°/10°
sâm.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
mie.

5°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/4°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/4°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°