Luna iunie a însemnat pentru copiii care activează la cercurile artistice ale Clubului Copiilor Vatra Dornei nu doar sfârşit de an şcolar, ci şi obţinerea unor importante premii la concursurile naţionale de folclor.
Ansamblul „Balada Dornelor”, alcătuit din copii de clasele I-VIII, a participat în perioada 22-23 iunie la Festivalul Internaţional „Mugurelul” de la Dorohoi, unde au fost prezente ansambluri folclorice din 16 judeţe ale ţării, dar şi din Slovacia, Ucraina şi Republica Moldova. În urma unei evoluţii artistice foarte bune şi a repertoriului prezentat, juriul concursului prezidat de prof. Ioan Cobîlă, dirijorul orchestrei Rapsozii Botoşanilor, a acordat Trofeul Festivalului Ansamblului „Balada Dornelor”.
Un alt rezultat remarcabil a fost obţinut la Slatina, unde, în perioada 25-29 iunie, a avut loc cel mai mare festival de folclor pentru copii din România (peste 1.500 de participanţi), „Căluşul Românesc”, ediţia a XV-a. Aici, Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” de la Clubul Copiilor Vatra Dornei - Filiala Dorna Candrenilor, a obţinut locul I pentru ansamblu folcloric şi pentru formaţia de căiuţi. Copiii de la Dorna Candrenilor îndrumaţi de învăţătorii Gavril şi Florentina Banu au reprezentat la cel mai înalt nivel artistic folclorul din Ţara Dornelor şi Bucovina.
Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, alcătuit din elevi de clasele IX-XII, a participat la Braşov, în perioada 28-30 iunie, la Festivalul Naţional de Folclor „Crai Nou”, ediţia a X-a. La acest festival au fost prezente ansambluri folclorice din 14 judeţe, reprezentând cele mai importante zone folclorice ale ţării. Tinerii artişti de la Clubul Copiilor Vatra Dornei au fost cei care au reprezentat în cadrul festivalului folclorul din Bucovina şi Moldova, spectacolul prezentat cuprinzând suite de dansuri, solişti vocali şi instrumentişti şi piese orchestrale. Prezenţa scenic