Mai de voie, mai de nevoie, Federer și Nadal își dăduseră întânire într-un sfert de Wimbledon. Deci ceva mai matinală decât de obicei, când cei doi se întâlneau la ceas de seară, prin finale. Oricum, se știau de paroliști când era vorba de Grand Slam-uri. Când colo, nici unul n-a apărut la timpul stabilit, în locul lor prezentându-se doi... polonezi! Mai ieftini, ca instalatorul polonez pe vremuri, dar mai chitiți pe treabă. Mai puțin cunoscutul Kubot nu l-a încurcat prea tare pe nărăvașul Janowicz, astfel că după minimum de seturi s-a decis primul reprezentant al Poloniei într-o semifinală de Wimbledon. Și chiar așa, de ce oare o asemenea nație n-a dat lumii până acum un tenisman de seamă? Poate l-o da acum pe acest Janowicz... Acesta îl va avea în față pe scoțianul Murray, cel care a pierdut primele două seturi din turneu în sfertul cu Verdasco. Și nu oricare două, ci chiar primele! Destule emoții pentru gazde, destulă îngrijorare pentru semifinală. Forma lui Murray se dorea a fi ascendentă pe măsură ce înainta în turneu și iată-l acum pe scoțian că trebuie să se recupereze după un meci de cinci seturi. Iar postura de mare favorit în fața unui ”instalator” cu foame mare ar putea să-l incomodeze.

În schimb, în celălalt sfert, toată lumea a fost de o punctualitate perfectă. Fiecare favorit și-a câștigat culoarul și astfel numărul 1 a jucat cu 7, iar numărul 4 cu 8. Djokovic a câștigat iar în trei seturi, dar mă feresc să-l laud prea tare, căci a primit destule cadouri de la Berdych. Surpriza a venit în meciul celălalt, însă numai prin-prisma scorului. Incomodul Ferrer a fost pus la colț cu 3-0 de argentinianul del Potro, într-un meci în care cei doi s-au luat la întrecere și în privința accidentărilor. Del Potro a făcut pasul, rămânând tot fără set pierdut, dar nu-l văd bine în fața unei feline ca Djokovic, care simte monstruos mirosul de sânge. Dacă nu se