Angajații din companiile energetice au încasat cele mai mari salarii nete în luna mai, în vreme ce salariații din hoteluri și restaurante au avut cele mai mici venituri salariale nete.
În luna mai 2013, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.226 lei, cu 3,2% mai mic decât în luna aprilie 2013, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.611 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 50 lei (3%). Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,3% în intervalul similar din 2013, potrivit datelor publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Diminuarea câştigului salarial mediu net în luna mai, comparativ cu luna precedentă este rezultatul faptului că, în aprilie, s-au acordat premii ocazionale, cum au fost premii trimestriale, pentru sărbătorile de Paşte ori de fidelitate, tichete de masă sau tichete cadou. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net se datorează şi nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte).
CITIȚI ȘI: TICHETUL DE VACANȚĂ. Cele mai apreciate destinații
Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.067 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (863 lei).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 25,6% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv 22,6% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);între 10,0% şi 14,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), alte activităţi extractive, fabricarea altor produse din mineral