Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de Post de la Gruia care a OMORÂT un copil şi a băgat în spital alţi trei copii, ARESTAT | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 iulie 2013 ·

Şeful de Post din comuna mehedinţeană Gruia, Petre Nedelcu, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, a lovit un grup de copiii care se afla pe marginea străzii. Un copil de 10 ani a murit pe loc, iar alţi trei, cu vârste între 7 şi 12 ani, au fost internaţi la Spitalul Judeţean Mehedinţi cu traumatisme şi plăgi multiple.

1 /.

SUBIECTUL ZILEI:Dosarul șpăgii de la BAC. Ponta a spus că nu au fost emise mandate de aducere pe numele elevilor. Radu Stroe îl contrazice. Parchetul îl scoate de mincinos pe ministrul de Interne | VIDEO

Accidentul s-a produs joi seară, în jurul orei 22,36 pe strada principală din localitatea Gruia. Şeful de Post, Petre Nedelcu, se afla la volanul autoturismului său când a intrat pur şi simplu într-un grup de copiii.

CITEŞTE ŞI:

Polițistul din Gruia care a SPULBERAT cu maşina un grup de COPII avea alcoolemie 1,6 grame în sânge

După cum povestesc martorii oculari, poliţistul a intrat pe contrasens, a lovit un stâlp de pe marginea drumului, după care a lovit copiii. Scena a fost îngrozitoare pentru că autoturismului a trecut peste ei. Unul din copiii, în vârstă de 10 ani nu a mai avut nicio şansă, iar ceilalţi trei au ajuns la spital cu răni grave.

„În urma unui accident de circulaţie petrecut pe raza comunei Gruia, patru copiii au fost loviţi şi au suferit traumatisme cranio-cerebrale, unul din ei chiar un traumatism cranio-cerebral grav. Ceilalţi au suferit plăgi multiple contuze multiple la nivelul scalpului şi cu comoţie cerebrală, cu pierderea cunoştinţei pentru o perioadă scurtă.

TOP 3 RECOMANDĂRI: Traian Băsescu, la Digi24: Victor Ponta știe că sunt MAI BUN ca premier decât el. E o realitate, nu o răutate. Aș vrea să treacă de stadiul de AGENT CONSTATATORNelson Mandela, în stare vegetativă permamentă. Medicii recomandă deconectarea sa de la aparateVanghelie, primarul care se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după decizia CCR privind declarațiile de avere - „Decizia este în contradicție cu un principiu esențial al democrației”

Ziua Constanta acum 42 minute
Președintele Nicușor Dan a reacționat joi seară, 29 mai 2025, pe Facebook, după ce Curtea Constituțională a decis că obligația soților de a declara în comun veniturile și bunurile încalcă dreptul la viață privată. El a subliniat că accesul cetățenil

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 5 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

Ana Birchall, consilier prezidențial, despre decizia CCR de a secretiza averile politicienilor: ”Regres grav și periculos / Ca ministru al Justiției, am dus lupte grele cu unii membri CSM conduși de Lia Savonea”

G4Media acum 2 ore
Ana Birchall, consilier prezidențial și fost ministru al Justiției, a declarat despre decizia CCR privind secretizarea averilor politicienilor că reprezintă un ”regres grav și periculos”: Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

Gigi Becali a anunțat transferul lui Denis Alibec la FCSB

Ziua Constanta acum 27 minute
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat că s-a înțeles cu atacantul Denis Alibec (34 de ani), pentru un transfer la FCSB. Om de bază la Farul Constanța și în sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei de pe litoral, cu 10 goluri, dar având și

Frații Tate „se vor întoarce în Marea Britanie” pentru a răspunde acuzaţiilor de viol după ce se vor încheia procedurile din România, spune avocatul lor

HotNews acum 41 minute
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care viol și vătămare corporală, a anunţat joi într-un comunicat avocatul care îi rep

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 4 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 30 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 50 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan, Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, iar jurnalistul Ion Cristoiu analizează conferințele

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 4 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 32 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 4 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Vremea

București
acum

17°
joi

14°/25°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

16°
joi

13°/22°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°