A murit Radu Vasile, unul dintre prim-miniştrii României postcomuniste într-o perioadă de dramatice confruntări şi transformări. Când spui Radu Vasile, îţi aduci aminte de incursiunile minerilor din anul 1999, când aceştia au pornit peste munţi, dealuri şi grădini, spre Bucureşti, să protesteze faţă de închiderea minelor din Valea Jiului. Conflictul s-a încheiat cu „Pacea de la Cozia”, semnată între primul-ministru Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma.
Aflăm de la apropiaţii şi colaboratorii săi că Vasile a fost un om bun şi un prim-ministru prost. A fost om bun, pentru că era respectuos, civilizat, pentru că era o fire neconflictuală. A fost un prim-ministru prost, pentru că nu a reuşit să-şi pună la punct adversarii, mai ales pe cei din interior, pe propriii săi miniştri, cărora le cerea în mod politicos să-şi rezolve sarcinile. Nu a fost bine, pentru că, zice un politolog, în politică ori îi domini tu, ori te domină „ei”.
Na, păi, bine că mai aflăm cu această ocazie cum trebuie să fie un politician de succes: al dracului, dur, nepoliticos, ambiţios, dominant. Parcă portretul acesta nu consună cu cel al unui creştin. Fie el şi creştin-democrat. Pentru că Radu Vasile a fost prim-ministru din partea Convenţiei Creştin Democrate (CDR) şi membru al PNŢ-CD. Dimpotrivă, trăsăturile politicianului de succes amintit seamănă perfect cu portretul politicianului Traian Băsescu.
Ei, şi acum ne amintim că preşedintele Băsescu a fost ministru în Guvernul Radu Vasile. Traian Băsescu a fost în acea vreme ministrul Transporturilor. Hmm, încerc să-mi imaginez cât a suferit sărmanul Băsescu, din poziţia de subaltern al unui şef pe care cu siguranţă îl considera slab, timid, împăciuitor. Şi cum îşi spunea el în gând că nu dă Domnul să ajungă el şef, să le arate el politicoşilor cum trebuie să se poarte un şef!
Luptele politice l-au î
