De curând, a circulat

pe internet o ştire de sezon: “România, sub ape!”. Pe principiul copy – paste, normal că textul a trecut din redacţie în redacţie (www.realitatea.net, www.agendadeiasi.ro, www.ziarelive.ro, http://galati.einformatii.ro, www.bestfm.ro etc.) cu dezacorduri cu tot: “Mi-a murit găinile înecate (…) dacă nu venea pompierii”, care au fost menţinute nu din ignoranţă, ci pentru nota de autenticitate rurală. Ha, ha!

La aşa o pleaşcă,

păi, nu era cazul să pună botul şi “Telegrama” noastră ploieşteană? Ba bine că nu! Evident, nu a preluat numai dezacordurile, ci şi punctuaţia. Şi, ce să vezi?, asta este chiar şi mai interesantă, fiindcă, aşa cum e scris, cu virgulă şi semnul exclamării, titlul ăsta seamănă cu un ordin: “România, sub ape!”.

Deşi îi lipseşte

verbul, este o propoziţie imperativă, fiindcă are tot ce-i trebuie (adică substantiv la vocativ şi semnul exclamării), pentru a exprima un îndemn, un ordin, o poruncă, după modelul: “Bibicule, înapoi!” sau “Copii, la culcare!”. Care sunt, de asemenea, construcţii imperative eliptice, adică le lipseşte verbul: “Bibicule, dă-te înapoi!” sau “Copii, mergeţi la culcare!”, respectiv: “România, intră sub ape!”.

Evident,

nu asta a vrut să spună autorul anonim. Dar cum de i-a ieşit aşa ceva, contra voinţei sale? Nu e niciun mister. Ci doar un banal caz de coexistenţă paşnică a două situaţii sintactice diferite, fiindcă “România, sub ape!” poate să fie, aşa cum am spus: 1) o structură sintactică imperativă cu verb neexprimat, prin care se dă un ordin, o poruncă: “România, sub ape!” şi: 2) o propoziţie exclamativă, cu sens de constatare alarmantă: “România este sub ape!”. Ceea ce, desigur, coincide şi cu intenţia autorului, care constată exclamativ, nu ordonă imperativ.

La aceste

două posibile interpretări ale respectivei comunicări, contribuie şi situaţia virgulei