Femeile din PSD Suceava vor avea o vară ocupată, lidera acestora, Carmen Agoutin, anunţând că o parte din membrele organizaţiei pe care o conduce vor participa la o acţiune de voluntariat pentru igienizarea toaletelor de la şcolile din mediul rural.
Carmen Agoutin a precizat că până în momentul de faţă au fost identificate peste 20 de şcoli la care sunt necesare lucrări urgente de întreţinere şi reparare a toaletelor aflate în curţile unităţilor de învăţământ. Agoutin a spus că femeile din PSD Suceava vor încerca să arate, prin puterea voluntariatului, că astfel de lucrări pot fi realizate în beneficiul copiilor, exprimându-şi speranţa că la această acţiune vor participa şi părinţi, elevi din clasele mai mari. „Vom iniţia o astfel de acţiune pentru că toaletele aflate în curţile şcolilor din mediul rural sunt într-o stare îngrozitoare. Şi vom încerca ca împreună cu primăriile, cu fondurile de la consiliile locale, dar şi cu sponsorizările pe care vom încerca să le atragem să ne implicăm şi să dăm un exemplu că se poate realiza ceva pentru copii”, a spus Carmen Agoutin.
Ea a mai adăugat că toaletele şcolilor din mediul urban vor fi văruite şi vor fi reparate acolo unde va fi cazul.
Femeile din PSD Suceava vor avea o vară ocupată, lidera acestora, Carmen Agoutin, anunţând că o parte din membrele organizaţiei pe care o conduce vor participa la o acţiune de voluntariat pentru igienizarea toaletelor de la şcolile din mediul rural.
Carmen Agoutin a precizat că până în momentul de faţă au fost identificate peste 20 de şcoli la care sunt necesare lucrări urgente de întreţinere şi reparare a toaletelor aflate în curţile unităţilor de învăţământ. Agoutin a spus că femeile din PSD Suceava vor încerca să arate, prin puterea voluntariatului, că astfel de lucrări pot fi realizate în beneficiul copiilor, exprimându-şi speranţa că la această acţiune vor part