Biserica Înălţarea Domnului, din Ploieşti, a dat o lovitură grea concurenţei, reuşind să aducă, la sfârşitul săptămânii trecute, 24 de moaşte, dar şi o icoană, în care Maica Domnului are în total vreo trei mâini. La faţa locului, credincioşii erau în culmea fericirii.
Nu ştiu cum o să fie anul ăsta agricol, dar, din punct de vedere religios, s-au făcut moaştele şi în 2013. Cred că ne confruntăm cu o producţie record, pentru că nişte preoţi inimoşi au reuşit să strângă, la o singură biserică, o recoltă incredibilă: 24 de moaşte, de la 24 de sfinţi diferiţi. Din cercetările făcute la faţa locului, am constatat că aceştia nu erau nici măcar rude. E de presupus că foarte mulţi sfinţi au fost disponibilizaţi în ultimul timp şi s-au transformat în moaşte. După cum v-am mai spus, pe lângă moaşte, în biserică se mai află şi adevărata Fecioară Maria. Mai exact, icoana aia specială, în care Maica Domnului are trei mâini, iar numărătoarea înţeleg că nu s-a terminat. În aceste condiţii, e clar că la faţa locului atmosfera a fost incendiară.
Am abordat
întâi o doamnă, care se înroşise la faţă, de emoţii ce avea: ”Nici nu ştiu pentru ce să mă rog, pentru că sunt foarte multe şi fiecare în parte are calităţile ei. M-am pierdut acolo în faţă şi m-am rugat doar pentru un picior care mă doare şi pentru fată, care dă examen la liceu”. Se citea dezamăgirea în ochii ei, pentru că sigur ar fi putut să-şi mai rezolve nişte probleme personale, dacă tot era aglomeraţia asta de moaşte.
Pe de altă parte, un pensionar care asortase o şapcă cu Chicago Bulls la un costum gri venise complet nepregătit la faţa locului: ”Cum, domn’e, să fie 24 de moaşte? Poate că s-au adus toate oasele de la un singur mare sfânt, dar să ştii că şi aşa e foarte bine”. Omul se săturase să se închine, ca în alţi ani, doar la degete şi la eventuale coaste sfinte. Când şi-a dat seama că sfântul p