Arhipelagul verde. Aşa ar putea fi numit spaţiul unde Alin Uhlman Uşeriu şi prietenii care sunt foarte mulţi au ridicat din pământ şi piatră o tabără plecată de la o idee. Incredibilă e forţa exemplului şi a cuvântului dat. „Totul şi toate se bazează aici pe voluntariat. Normal că în primii ani de existenţă am apelat la tinerii şi copiii ce se pregătesc la şcolile de pe valea Bârgăului. Nimeni nu înţelegea nimic din ceea ce vroiam să facem", explică Uhlman. -AA+A
Principele Nicolae a trăit şapte zile alături de apostolii verzi de la poalele muntelui Tăşuleasa Într-un asemenea loc a ajuns şi Alteţa Sa Regală, principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, cel care aici, aşa cum ne-au spus voluntarii din Pădurea Pedagogică, un proiect unic în România al Asociaţia Tăşuleasa Social, a muncit alături de ei dar s-a şi distrat „copios”, protocolul Casei Regale nefiind valabil în aceste locuri .
Modest, altruist şi foarte apropiat de voluntari
Aşa l-am putea caracteriza pe Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae, deşi, de mai multe ori am avut senzaţia că am făcut cunoştiinţă chiar cu bunicul său, regele Mihai. Se mişcă precum regele Mihai, se controlează foarte bine şi este foarte atent la detalii. E prinţ iar el ştie acest lucru, dar la demonstrat la propriu dar şi la figurat în zilele când a muncit „cot la cot” alături de voluntarii veniţi din toate colţurile ţării
Alături de Principele Nicolae
„Mă bucur să fiu aici, iar în aceste zile am învăţat foarte multe de la Alin (n.red. - Alin Uşeriu Uhlman) dar şi de la copiii care sunt aici. Toţi au fost foarte drăguţi cu mine”, ne-a spus Alteţa Sa Regală.
L-am întrebat de ce a ales Tăşuleasa Social: „ De ce Tăşuleasa? Pentru că am lucrat cu ei în 2008, sunt foarte buni în ceea ce fac în ecologie, iar, de-a lungul timpului am construit o relaţie bazată pe încredere reciprocă. Să ştiţi că a meritat