Liniştirea minţii şi a sufletului este mult mai facilă, plăcută şi firească în mijlocul naturii. Iar locul ideal pentru ca minunea aceasta să se întâmple este o cascadă de munte. Priveliştea apei care se prăvăleşte la vale, sunetul şi răcoarea pe care le răspândeşte alungă gândurile şi potolesc mintea

Pentru a înţelege modul de efectuare, precum şi valoarea terapeutică a acestui procedeu, este necesar mai întâi de toate să aducem un pic de lumină asupra acestui cuvânt atât de des întâlnit, dar al cărui sens este atât de puţin cunoscut: MEDITA­ŢIE. În "Dicţionarul Explicativ al Limbii Române", meditaţia este definită drept: un "proces de examinare profundă a unei idei, situaţii sau probleme; cugetare adâncă; reflecţie". În creştinism, mai ales în isihasm, meditaţia este descrisă mai sintetic şi, totodată intuitiv, drept "o rugăciune fără cuvinte". Toate marile religii, cum ar fi creş­tinismul, budhismul, isla­mismul, taois­mul etc., la fel ca şi disci­plinele spirituale (yoga, zen, reiki, arte mar­ţiale etc.) recunosc valoarea medi­ta­ţiei şi chiar au diverse tehnici de me­ditaţie. Interesant este însă că, indi­fe­rent de religia în care este făcută, medi­taţia are întot­deauna trei carac­teristici comune:

1. Tăcerea deplină menţinută de către practicantul meditaţiei.

2. Concentrarea deplină a minţii asupra unui singur subiect.

3. Transformarea gândirii în simţire - subiectul meditaţiei nu este aprofundat printr-o analiză mentală, dublată de un monolog inte­rior, ci este transferat emo­ţio­nal, este cunoscut şi înţe­les cu sufletul.

Cunoscând aceste trei ca­racteristici ale meditaţiei, pu­tem lesne intui că acest de­mers, deşi unul din cele mai simple lucruri din lume, nu este chiar foarte uşor accesi­bil, mai ales nouă, oamenilor moderni. Venind din vacar­mul, disiparea şi necontenita analiză mentală care carac­terizează lumea modernă,