Educaţi cu precădere în comunism, românii ştiu că mărimea contează şi că, la un moment dat, acumularea cantitativă va produce un salt calitativ, conform dialiecticii leniniste. De aceea se bat pe cifre, nu pentru că le e mai drag adevărul decât corectitudinea politică.

Matematica trece prin momente de cumpănă şi mari încercări. În primul rând, trebuie să întindă de zerourile din buget pentru a da bine în faţa experţilor de la Fondului Monetar Internaţional chiar dacă aceştia îi cunosc toate intimităţile şi nu se lasă amăgiţi de falsele perspective şi punctele de fugă ale arhitecturii bugetare. Guvernul stăpâneşte suficient de bine arta seducţiei şi ştie să pună virgulele corecte, pentru a-i convinge pe finanţiştii Fondului că lucrurile merg dinspre răul stagnării către binele creşterii economice, aşadar ar mai putea primi o tranşă consistentă de bani, să aibă de unde presăra cu petale de trandafiri şi bune intenţii drumul către votul pentru Parlamentul European şi preşedinţie.

Poate că şi corecţia făcută zilele acestea de statisticieni, care au stabilit că România a înşelat prognozele şi a înregistrat o creştere economică (chiar dacă îngropată după o virgulă şi alte zerouri), este tot o genoflexiune a aritmeticii în faţa necesităţii politice de a păstra economia României în zona de emergenţă şi de a dacertitudini investitorilor pe care criza i-a făcut prudenţi şi neîncrezători.

Un alt front matematic s-a deschis, ca în fiecare an, la examenul de bacalaureat unde numărul absolvenţilor laureaţi, dublu faţă de anul trecut, a stârnit un război la baionetă între cei care privesc cu optimism şi înţelegere sistemul educaţional, acceptându-i limitele şi deficienţele, şi cei care consideră că mare parte din populaţia şcolară, elevi şi cadre didactice, ar trebui să facă un stagiu prin şcolile ajutătoare. Scandalul a fost declanşat nu doar de