Lui Razvan Milca, ziarist stabilit de doua decenii in Italia, unde semneaza Dominique Antognoni, Gazeta i-a gazduit miercuri un articol al carui mesaj a fost limpede: daca vrea sa fie considerat erou, Cristi Chivu trebuie sa se retraga acum de la Inter, sa nu mai intarzie o zi!
Desi subiectul va e cunoscut, reamintesc ca ex-capitanul “nationalei” noastre, 75 de selectii, mai are un an de contract ferm cu clubul milanez, numai ca, adus de la Napoli, noul antrenor al formatiei de pe “Meazza”, Walter Mazzarri, nu-l prea place pe roman. Din care motiv, inclusiv patronul Massimo Moratti, cindva fanul si protectorul lui Cristi, i-ar fi sugerat acestuia sa-si rezilieze acordul inainte de termen. Intre altele, sa piarda un milion de euro.
Spre deosebire de alte ocazii, de data asta Antognoni e amabil cu Chivu, chiar curtenitor. Ironizandu-i pe Moratti si pe Mazzarri, mai ales pe primul, el cauta sa explice de ce ii recomanda fostului “tricolor” sa se opreasca dupa 6 sezoane petrecute si 9 trofee cucerite in tricoul detinatoarei Ligii Campio ni lor 2010. Pe langa raceala patronului si rezerva antrenorului, pe Chivu l-ar trage in jos varsta si, cel mai apasator cusur, starea precara a sanatatii, afectata de repetate si grave accidentari.
Fara s-o afirme direct, mai degraba cu fereala, ba si cu duiosie, jurnalistul lasa de inteles ca, din pacate, Chivu nu mai face fata la nivel inalt. De aceea, crede c-ar fi mai bine pentru el, pentru imaginea lui, sa renunte cat se afla inca pe val, in atentia opiniei publice. Sa evite greseala de a o mai lungi prin Japonia ori prin Emirate, destinatii in care se castiga bani, nu si glorie. Acolo exista sansa sa te imbogatesti, dar si sa fii dat uitarii.
Interesante, gasesc ca observatiile de mai sus nu sunt infailibile. Intai ca le cerem altora sa fie eroi, sa fie modele, sa fie exemple, de parca i-ar strange haina de