Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul IPS Teodosie de Sfinții Epictet și Astion (8 iulie)

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 5 iulie 2013 ·

Duminică, 7 iulie, de la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va oficia Vecernia la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța (Aleea Veteranilor, nr. 11, zona km. 5). Luni, 8 iulie, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba punerii pietrei de temelie a bisericii mănăstirii „Sfinții Mucenici Epictet și Astion” de la Capidava, urmată de sfințirea mare a paraclisului mănăstirii și de săvârșirea Sfintei Liturghii. În această zi, mănăstirea își sărbătorește hramul. Cei prezenți se vor putea închina moaștelor Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța. Aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea), au pătimit Epictet şi Astion, cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite. Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec. XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată, fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Astion era un tânăr chipeş, nepot al senatorului roman Iulian. Acesta fusese păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism. Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă la Halmyris. Şi tânărul Astion s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Sosind în Halmyris comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, comandantul a poruncit ca cei doi să fie arestaţi şi duşi la închisoare. Cei doi sfinţi au mărturisit că sunt creştini. Latronianus a cerut ca Epictet şi Astion să fie legaţi, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu gheare de fier, apoi să le fie frecate rănile cu sare şi oţet și să fie aruncaţi într-un caza

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 26 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 53 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°