Proiectul cardului naţional de sănătate care a trenat ani de zile va fi implementat în această vară. Până la sfârşitul lunii august, o parte dintre pacienţii asiguraţi vor primi acest document care le va oferi medicilor informaţii despre grupa de sânge, RH-ul, maladiile cu risc vital, bolile cronice, alergiile şi posibilele tratamente cu medicamente anticoagulante ale posesorului. Deocamdată, 2,5 milioane de carduri goale au fost produse la Imprimeria Naţională şi vor fi trimise către Evidenţa Populaţiei, pentru a fi personalizate, urmând ca până la finele anului să fie emise 7,5 milioane de bucăţi.
Vor primi cardul de sănătate toate persoanele cu vârsta peste 18 ani. Documentul va conţine pe lângă nume, prenume, codul numeric personal şi datele medicale şi un număr de identificare a posesorului, altul decât codul numeric personal. Odată cu eliberarea cardului de sănătate, pacienţii asiguraţi ar putea preciza dacă sunt de acord să le fie donate organele după moarte, alegerea lor urmând să fie stocată pe cipul acestui document. Pentru a deveni donatori de organe, pacienţii au însă nevoie de un act notarial, semnat în timpul vieţii, prin care precizează că doresc să devină donatori de organe în cazul în care ar intra în moarte cerebrală. Pacienţii vor merge cu hârtia notarială la medicul de familie care va încărca pe card, la o rubrică specială, acordul lor cu privire la prelevarea de organe după moarte.
„Aceste date nu au nici o relevanţă, pentru că este posibil ca asiguratul să nu aibă cardul la el atunci când ajunge la spital”
Medicii de familie se vor asigura că documentele vor ajunge la toate persoanele, inclusiv cele grav bolnave, nedeplasabile sau din localităţi izolate, spun oficialii din Sănătate.
Secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, dr. Irina Badrajan, crede că implementarea cardului naţional de sănătate va fi g