De 4 ore şi 44 de minute a avut nevoie liderul mondial pentru a-l învinge ieri, în penultimul act, pe un eroic Juan Martín Del Potro cu 7-5, 4-6, 7-6 (2), 6-7 (6), 6-3.

Iarba nu mai e covorul acela verde şi iute, pe care mingile sfîrîie şi pe care serviciile puternice devin şi mai puternice. Iarba de acum e un teritoriu pe care schimburile interminabile de mingi îşi fac loc tot mai des. Din 1992 încoace, de cînd trofeul a fost cucerit de un Andre Agassi jucînd din spatele terenului, lucrurile au început să se schimbe. Totuşi, o semifinală de 4 ore şi 44 de minute la Wimbledon miroase a dramă pură, mai ales pentru învins.

Juan Martín Del Potro se îndreaptă clătinîndu-se spre fileu, acolo unde îl aşteaptă Novak Djokovici. Argentinianul tocmai a văzut cum un rever în lung de linie perfect i-a trecut pe sub ochi ca un fulger, închizînd meciul. Semifinala.

Delpo aproape se prăvăleşte peste Nole cînd îl îmbrăţişează, dar acesta îl susţine cu ultimele puteri ascunse în biceps. E o îmbrăţişare care durează secunde bune şi în care liderul mondial acceptă vorbele spuse cu voce joasă de adversarul lui. E prea multă oboseală, prea multă tensiune risipită brusc după un asemenea meci.

Nole mai găseşte un rest de energie pentru a strînge pumnii şi a elibera un strigăt ascuns pînă atunci undeva adînc, poate chiar în sufletul lui. Apoi îşi strînge repede lucrurile şi le îndeasă în genţi. Juan îl aşteaptă, încă ameţit de aerul acru al înfrîngerii.

Istoria care-i lega

Cei doi au pornit disputa de ieri avînd un trecut comun de iarbă rezumat la un singur meci: cel pentru bronz de la JO de anul trecut, cîştigat de sud-american. E greu să se separe, merg cu umerii lipiţi, serviciu după serviciu, pînă cînd, la 6-5 pentru sîrb, Delpo se bîlbîie mai mult. Setul e pecetluit cu ceară mov, 7-5 în contul campionului din 2011. Argentinianul avea să revină hotărî