La Iaşi sunt 85 de mediatori autorizaţi. Din august, se instituie obligaţia legală pentru părţi ca, înainte de a declanşa o acţiune în instanţă sau până la termenul dat de instanţă, acestea să se prezinte la mediator pentru posibila soluţionare a conflictului
Din cei aproape 5.000 de mediatori din toată ţara, 85 sunt la Iaşi. În timp ce unii se plâng că duc lipsă de clienţi, alţii nu-şi văd capul de treabă. Cine vrea să devină mediator trebuie să aibă pregătită suma de 4.000 de lei. De la 1 august se instituie obligaţia legală pentru părţi ca, înainte de a declanşa o acţiune în instanţă sau până la termenul dat de instanţă, acestea să se prezinte la mediator pentru a se informa cu privire la posibilitatea soluţionării confictelor pe calea medierii.
200 de cazuri rezolvate
Numele şi adresele mediatorilor se regăsesc în Tabloul Mediatorilor Autorizaţi care a fost actualizat în ianuarie. De la începutul anului şi până acum, mediatorii Camerei de Arbitraj şi Mediere au avut pe birou 700 de cazuri din care au fost soluţionate 200. Costul unei consultaţii începe de la 50 de lei şi poate ajunge până la 200 de lei, în funcţie de problema cu care se confruntă clientul. “Avem dosare de divorţ, de împărţire a drepturilor, partaj, custodie. În general, oamenii au început să ne calce pragul pentru că înţeleg beneficiile medierii”, a declarat avocatul Ştefan Coste, preşedintele Camerei de Arbitraj şi Mediere Iaşi.
Alţi colegi de breaslă spun că după absolvirea cursurilor de mediator, cu toate că şi-au deschis cabinete, ieşenii nu se înghesuie. “Am făcut cursul, mi-am deschis cabinet, însă până acum nu am avut niciun client. Unii dintre mediatori sunt avocaţi sau au în familie avocaţi şi când au un caz imediat îl pasează lor. De asta noi nu avem clienţi, dar sperăm ca din august situaţia să se schimb