Rapid nu ştie încă în ce ligă va evolua în sezonul următor, dar Nicolae Cristescu se interesează de viitorul echipei. „Mâine (n.r. - astăzi), 100% cumpăr Rapidul. George Copos a făcut rost de aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor şi vom semna actele de vânzare-cumpărare“, a declarat, ieri, Nicolae Cristescu. Vestea a fost anunţată de către omul de afaceri în oraşul Titu, acolo unde rapidiştii s-au deplasat cu dublu scop: amicalul contra lui Urban Titu şi, în special, inspectarea bazei sportive (foto) pe care autorităţile locale au realizat-o anul trecut. Impresionat de facilităţile găsite, după o scurtă vizită în sala de sport, pe terenurile de antrenament şi în incinta bazinului de înot, Cristescu, care a fost însoţit de soţie şi de fiică, a emis ipoteza ca în sezonul următor Rapid să dispute la Titu o parte din meciurile de Liga a II-a, dar şi şedinţele de pregătire: „Asta da bază de pregătire, ai toate condiţiile să faci performanţă, îmi place“. Giuleştenii nu vor să abandoneze complet stadionul „Valentin Stănescu“. Acolo vor juca doar meciurile importante, iar la Titu, unde au totul gratis, vor disputa majoritatea jocurilor.
Eşec la primul test
După inspecţie, trupa giuleşteană a dat startul amicalelor din această vară, în compania celor de la Urban Titu. Fără veterani, care se află în grevă faţă de situaţia de la club, Marian Rada nu a putut conta decât pe puşti. În faţa a circa 800 de spectatori, Urban Titu s-a impus cu 1-0.
Rapid nu ştie încă în ce ligă va evolua în sezonul următor, dar Nicolae Cristescu se interesează de viitorul echipei. „Mâine (n.r. - astăzi), 100% cumpăr Rapidul. George Copos a făcut rost de aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor şi vom semna actele de vânzare-cumpărare“, a declarat, ieri, Nicolae Cristescu. Vestea a fost anunţată de către omul de afaceri în oraşul Titu, acolo unde rapidiştii s-au deplasat