Ultimii ani au adus pe piaţa de carte românească o tot mai abundentă literatură de explorare politologică a viitorului. Ea nu se revendică de la profeţiile lui Nostradamus ori de la cele referitoare la viitorul papalităţii, ci vin dinspre tendinţa ştiinţifică de a decela procese cu bătaie lungă în durata temporală. În virtutea acestui fapt, un proces început ieri – este vorba, fireşte, despre un „ieri“ generic şi amplu –, prezent astăzi, este de presupus că va continua şi mîine, în caz că respectiva tendinţă manifestă nu şi-a epuizat resursele. Există, fireşte, procese de relevanţă economică, socială, politică şi culturală, elanuri tehnologice sau altele care îmbină mai multe trăsături şi produc efecte în mai multe planuri. În funcţie de complexitatea şi de anvergura lor, de direcţia ascendentă sau descendentă a unui astfel de vector, se poate estima un anume viitor; desigur, cu o anume aproximaţie şi fără a exclude din discuţie excepţiile care pot surveni, încetinind, stopînd sau modificînd dinamicile. Tocmai asemenea strădanii, de circumscriere a proximităţii care vine, constituie pariul unor autori care, în spaţiul cultural românesc, au început să fie cunoscuţi odată cu traducerea, în anii ’70 ai secolului trecut, a cărţilor lui Alvin Toffler.

Din recolta mai recentă a traducerilor pe teme de acest fel – la noi cărţile de gen scrise de autori români sînt aproape o ilustră absenţă – se pot citi măcar volumul Următorii 100 de ani. Previziuni pentru secolul XXI de George Friedman, cu un mare succes de public, ajunsă la a doua ediţie (Bucureşti, Ed. Litera, 2012, 272 p.), ori cel semnat de Paul Starobin, Sfîrşitul secolului american şi noile puteri mondiale (Bucureşti, Ed. Litera, 2011, 424 p.). Exerciţiu de imaginaţie şi de luciditate analitică, permiţînd o verificare riguroasă la nivelul premiselor şi al logicii demersului, aceste provocări fertile la a