Când Victor Ponta îl ia pe „nu ştiu” în braţe e forma lui de a-şi ascunde responsabilitatea şi masca o manevră mult mai complexă.

28 iunie 2013: o zi magică pentru corupţia românească instituţionalizată. Un hold-up juridic de asemenea proporţii nu prea are precedent în istoria României. Ordonanţa de urgenţă 34/2006, adoptată la presiunile europene, a fost modificată special pentru a permite regiilor autonome şi companiilor de stat să nu mai deruleze achiziţiile publice prin proceduri transparente. Apărută în Monitorul oficial, ea are în vedere o piaţă anuală de 17 miliarde de euro, din care numai pentru regiile publice şi companiile de stat de peste 4 miliarde de euro, valori valabile în 2012. Pragul achiziţiilor publice se ridică cu până la de opt ori. Practic, pot fi date prin încredinţare directă, contracte de furnizare, contracte de servicii până la 130.000 de euro şi contracte de lucrări de până la 5 milioane de euro. Pentru bugetele comunelor, unde rareori se întâlnesc sume de asemenea dimensiuni, licitaţiile nu-şi mai au rostul.

Ca să fie totul fără frică, fără fereală şi stânjeneală, nimeni şi nimic nu mai poate contrala achiziţiile. Instituţia în drept, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, nu mai are dreptul să ceară anularea unor contracte în justiţie, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor rămâne fără obiectul muncii, întrucât neexistând licitaţii, nu se vor mai găsi nici competitori (nemulţumiţi).

Este limpede că această (ne)lege este dată în devafoarea bugetelor publice şi a cetăţenilor, dar în beneficiul reţelelor de pradă. Cei numiţi de PSD şi PNL în companii de stat şi regii autonome au libertatea să încheie contracte cu clienţi şi firme, după bunul plac sau conform indicaţiilor primite de la partide. La fel, dar mai drămuit, în tranşe, să li se piardă urma, vor face cei