Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost prezentate primele date oficiale despre populaţia Timişului

Publicat in News Timisoara, vineri 5 iulie 2013 ·

Judeţul Timiş are mai multe femei decât bărbaţi. Conform primelor date oficiale prezentate de Direcţia Regională de Statistică, Timişul ocupă locul şase pe ţară la capitolul populaţie, iar Timişoara e pe trei, după Bucureşti şi Cluj.

Recenzorii au reuşit să descopere 683.540 de oameni încadraţi în categoria populaţie stabilă, locul şase la nivel naţional, în timp ce Timişoara ocupă locul trei în România, cu 319.279 locuitori.

Judeţul Timiş cunoaşte schimbări majore atât în structura populaţiei, cât şi în ceea ce priveşte distribuţia populaţiei în teritoriu. Recensământul 2011 arată că oamenii cu domiciliul în Timiş sunt tot mai puţini, iar cei din marile oraşe „trag” spre comunele periurbane.

„Eurostat a elaborat un regulament prin care s-au stabilit reguli comune în UE. Astfel,  toate ţările membre au fost obligate să realizeze acest recensământ în 2011, cu obligaţia ca rezultatele să fie prezentate în 2013 – 2014. Deci, există diferenţe între recensământul din 2002 şi cel din 2011. De exemplu, persoanele plecate afară sunt  văzute diferit. Populaţia stabilă include cetăţeni români, străini şi fără cetăţenie, dar cu domiciliu aici. Incluşi sunt şi cei care au stat 12 luni în ţară: studenţi indieni la medicină de exemplu. Cei plecaţi pentru mai mult de 12 luni nu au fost incluşi”

Sorin Belea, directorul Direcţiei Regionale de Statistică Timiş

A fost un un recensământ de calitate, care reflectă realitatea? „Eu nu pot să mă pronunţ în procente cât de corect este acest recensământ, dar pot să vă spun că a fost unul cu o acurateţe foarte mare. Este cât se poate de corect şi bine făcut”, a mai declarat Belea.

Primele date oficiale arată că regiunea Vest are 1.828.313 locuitori, dintre care  884.517 de sex masculin, 943.796 femei. În mediul urban sunt 1.135.415, iar în mediul rural 692.898. În ceea ce priveşte Timişul, sunt 683.540

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°