Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL vrea să anuleze prin lege penalităţile fermierilor

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Nini Săpunaru nu are încredere că Marian Oprişan va obţine amnistierea fermierilor datornici la Sănătate Liberalii au anunţat ieri că au iniţiat un proiect de lege de modificare a Legii 95/2006 u potrivit acestuia, penalităţile şi dobanzile trebuie anulate în cazul în care datornicii nu sunt informaţi anual de Casa de Asigurări de Sănătate

Nini Săpunaru şi mai mulţi deputaţi PNL au iniţiat un proiect de lege de modificare a Legii 95/2006, privind reforma în domeniul Sănătăţii, prin care să nu fie aplicate penalităţi şi majorări în cazul în care contribuabilii nu sunt informaţii cu privire la obligaţiile pe care le au. Această iniţiativă a venit ca urmare a obligaţiilor restante la Sănătate pe care le au peste 6.060 de persoane din Vrancea care au obţinut venituri din agricultură, în sumă de peste 8 milioane lei cu tot cu majorări şi penalităţi. Potrivit proiectului iniţiat de liberali, după articolul 222 din Legea 95/2006, se introduce unul în care se menţionează că asiguraţii care nu au fost informaţi anual sunt scutiţi de plata plenalităţilor de întarziere şi a dobanzilor datorate. Dispoziţiile se aplică asiguraţilor în perioada începand cu anul 2009 şi pană la data primirii informaţiei privind prima decizie prin care au fost stabilite sumele restante la plată. Proiectul de lege, pentru care s-a solicitat dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă, a fost semnat doar de parlamentari PNL, în ciuda faptului că aceştia guvernează în coaliţie cu social-democraţii. “Cred că există şi susţinerea PSD, dar eram grăbit şi nu am apucat să discut decat cu cei din grupul nostru”, s-a limitat să declare Nini Săpunaru. Liderul PNL Vrancea a susţinut că obţinerea unei amnistii fiscale pentru datornici este greu de obţinut, astfel încat s-a mers deja pe calea contestaţiilor. “Preşedintele PSD (Marian Oprişan – n.r.) susţine că poate obţine această amnistie. Eu merg pe princ

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 52 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 29 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°