Care sunt problemele la ordinea zilei care îi preocupă pe editorialiştii din presa scrisă? Vă propunem o scurtă trecere în revistă a comentariilor din ediţiile de astăzi...
OCTAVIAN ANDRONIC: Rechizitoriul lui Cioacă: scenariu de Hollywood (AMOS News)
"Povestea asta cu Cioacă şi Elodia a intrat deja în folclor. De mai bine de şase ani, procurorii se străduiesc să dea de un fir şi nu reuşesc decât să adune câteva pete de sânge care puteau proveni de la orice altcineva decât o crimă odioasă: de la o depilare, de la o zgârietură, de la cine ştie ce altceva. Ei bine, în lipsă de alte dovezi, procurorii şi-au construit rechizitoriul la fel cum paleontologii refac arhitectura unui dinozaur după o măsea găsită în pământ. Probabil că scenariştii de la Hollywood ar fi invidioşi dacă le-ar cădea în mână rechizitoriul. Este un decupaj minuţios care arată pas cu pas ce-a făcut Cioacă în timpul cât nu l-a văzut nimeni. Au reconstituit procurorii până şi profanarea unui mormânt care nu există decât în fantezia lor debordantă. Iar judecătorul a luat de bună toată această operă de ficţiune, pentru că alta nu i s-a oferit."
PETRE BARBU: Restricţie de viteză (Adevărul)
"Mi-e frică. În dreapta este Brateşul, acelaşi lac cu apă mâloasă şi malurile pline de stufăriş, în stânga sunt râpele negre, cu pământul surpat de ploi. Nimic nu s-a schimbat pe linia Bârladului, băi, tată! Nimic. Nu-mi amintesc nici anul şi nici anotimpul. Dar îţi văd chipul împietrit. Te-ai aşezat la masa din bucătărie, cu braţele pe lângă corp, istovit. Mama s-a aşezat şi ea pe un taburet, cu palmele strângând în poală un şervet de vase. Femeia ta era pregătită să te asculte. Dar tu nu puteai să-i spui nimic. „Ce-ai păţit, Ilie?” – s-a interesat precaută. Simţise că nu erai în apele tale. Mâncarea din sufertaş era neatinsă. Mă uitam şi eu la tine ca prostu’. „Ce-ai păţit, Ilie?” - a rep