Zeci de elevi şi părinţi de la Liceul Dimitrie Bolintineanu vor fi duşi la poliţie şi DGA pentru a fi audiaţi. Poliţiştii au venit cu o listă pe care erau trecute numele mai multor elevi. Părinţii s-au aşezat în faţa microbuzelor pentru a le împiedica să plece.
Măsura audierilor a fost dispusă în dosarul în care se fac cercetări privind suspiciuni de fraudă la examen şi în care directoarea şcolii a fost arestată pentru trafic de influenţă.
Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română.
La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie, informează Mediafax.
Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, 32 de profesori supraveghetori de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", directorul şi directorul adjunct ai Liceului "Dimitrie Bolintineanu, precum şi directorul Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen.
Dezvăluiri din dosarul şpăgii la bacalaureat. Fosta directoare de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" a luat bani de la elevi
Potrivit calendarului examenului de bacalaureat, marţi a fost susţinută proba la limba şi literatura maternă, miercuri a avut loc proba obligatorie a profilului şi vineri este programată proba la alegere a profilului şi specializării.
Luni, 93 de elevi au fost scoşi din sălile de examen, la proba de Limba şi literatura română, din cauza tentativelor de fraudă, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Constanţa (21), Bucureşti (19) şi Dolj (şapte).
@N_