Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru anunţă semnarea unui nou contract de finanţare în valoare de peste 7,35 milioane de lei, ce va obține fonduri din bugetul Programului Operaţional Regional prin domeniul major de intervenție 3.4. La sediul ADR Centru din Alba Iulia, primarul comunei Feldioara, Sorin Taus, alături de directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul de finanțare al proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Liceul Teoretic Petru Rareș, corp C, clasele I-IV”, prin care se vor aloca Liceului Teoretic peste 5,87 milioane lei fonduri nerambursabile. Este cel de-al patrulea proiect contractat la nivelul județului Brașov pentru reabilitarea școlilor, prin toate aceste proiecte fiind solicitate peste 27 milioane de lei fonduri nerambursabile.
Timp de 18 luni, perioadă prevăzută pentru realizarea proiectului, Liceul teoretic Petru Rareș din Feldioara, Brașov, va intra în lucrări de reabilitare, modernizare și extindere. Beneficiarul urmărește prin acest proiect îmbunătățirea calității infrastructurii de educație prin reabilitarea, modernizarea și echiparea Școlii cu clasele I-IV din comuna Feldioara, pentru asigurarea unui proces educațional la standarde europene și a creșterii participării populației școlare la procesul educațional în comună. Investițiile ce vor fi realizate vor asigura premisele creșterii capacitații de școlarizare a unităților de învățământ obligatoriu, îmbunătățind astfel condițiile de acces la educație. Din bugetul total al proiectului, de peste 7,35 milioane de lei se vor realiza lucrări de reabilitare, modernizare si echipare a corpului C de clădire. Liceul se va extinde cu un corp de clădire nou, care va adăposti funcțiunile necesare desfășurării activității. De asemenea, din bugetul proiectului este prevăzută realizarea unei platforme ecologice de depozitare a gunoiului, precum