Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INS, manipulare prin cifre

Publicat in Informatia de Alba, vineri 5 iulie 2013 ·

4 iulie 2013. Zi istorică pentru români care au aflat în sfârşit că referendumul din iulie 2013 a fost legal şi valid, chiar dacă Curtea Constituţională ne-a impus atunci un cvorum ticălos.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat datele Recensământului din octombrie 2011. Principala cifră pe care o aşteptam este numărul românilor: 20.121.641 cetăţeni.

Aproape doi ani i-au fost necesari INS-ului ca să numere câţi suntem. De parcă am fi o ţară cât China sau o ţară subdezvoltată ca Trinidad Tabago unde nu sunt calculatoare… Dar la noi se poate orice.

Senatorul Ioan Ghişe a descris cel mai bine datele publicate astăzi de INS: rezultatele INS-ului sunt o manipulare. INS-ul nu a dorit INIŢIAL să ofere cifra exactă a românilor cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani, acea parte a populaţiei care evident nu are drept de vot: INS-ul a dat iniţial categorii de vârstă încercând să eludeze precizarea numărului românilor cu drept de vot. Iniţial INS-ul a dat rezultatele folosind următoarele categorii: copii (0-14 ani), populaţie tânără (15-24 ani), populaţie matură (25-64 ani), persoane în vârstă (peste 65 ani).

Ulterior, INS-ul a revenit şi a precizat numărul celor cu drept de vot: 16.269.839. Dar conform Biroului Electoral Central, la referendumul din 2012 au fost prezenţi 8.459.053 cetăţeni, ceea ce înseamnă că infamul cvorum impus de CCR a fost depăşit cu vreo 324.000 voturi.

Astăzi din păcate nu mai contează că referendumul din 2012 a fost valid, contează că Băsescu rămâne la butoane, ajutat evident de un imbecil Acord de Coabitare, de CCR, DNA, ANI, SRI, SIE etc etc.

Concluzia este tristă: deşi referendumul a fost valid, noi, românii am rămas de căruţă încă o dată, şi cu referendumul anulat de CCR, şi cu şuturi în cur primite de la Coana Europa, de la Barroso, Reding şi Merkel, şi cu guvernatorul Băsescu încă un an la Cotroceni. Mi-

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 5 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°