Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a precizat, vineri, că nu s-a renunţat la audierea elevilor de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, aşa cum, în mod eronat, a apărut în presă. Din contră, 20 de elevi s-au prezentat, vineri, la Poliţia Capitalei pentru a fi audiaţi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat, printr-un reprezentant al său, că în cazul elevilor care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală nu au fost emise mandate de aducere, ci de citare.
În total, 250 de elevi vor fi audiaţi. Vineri, 20 dintre ei s-au prezentat la Poliţia Capitalei pentru a fi audiaţi.
"Existând indicii legate de acte de corupţie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", era necesară audierea elevilor care au dat bacalaureatul în această unitate de învăţământ. Am intenţionat o etapizare a audierii elevilor, 250 la număr.
Există o informaţie eronată care a apărut în mass-media. Nu s-a renunţat la efectuarea de audieri. Se efectuează audieri la Poliţia Capitalei. Şapte procurori au ajuns, vineri la Poliţia Capitalei pentru a audia 20 de dintre elevii de la Liceul "Dmitrie Bolintineanu". Ceilalţi elevi vor fi audiaţi în zilele următoare, inclusiv sâmbătă. Nu putem lungi prea mult audierile pentru că urmează şi admiterea la facultate şi nu vrem să îi perturbăm pe elevi", a declarat reprezentant Parchetului Bucureşti.
Citeşte şi: O profesoară de la Liceul "Dimitrie Gusti" a recunoscut că a luat ŞPAGĂ