Internaţionalul sucevean de tineret Tiberiu Serediuc va continua la Concordia Chiajna, chiar dacă gruparea ilfoveană a retrogradat în eşalonul secund. „Mai am doi ani de contract cu Concordia, însă noi încă sperăm să evoluăm totuşi în Liga I la toamnă, în eventualitatea în care Rapid Bucureşti sau Universitatea Cluj nu vor lua licenţa. Totul se va decide însă sâmbătă, după mult aşteptata şedinţă a Comitetului Executiv”, a declarat fotbalistul în vârstă de 21 de ani.
Chiar dacă FRF va oficializa rezultatele înregistrate în ediţia de campionat 2012-2013, iar Concordia va fi trimisă să evolueze în eşalonul secund, Serediuc anunţă că obiectivul formaţiei sala nu poate fi decât revenirea imediată în Liga I.
„Avem un lot valoros şi beneficiem de condiţii de pregătire dintre cele mai bune. Chiar astăzi vom decola spre Austria, acolo unde vom pregăti promovarea sub comanda noului antrenor Ionuţ Chirilă”, a precizat mijlocaşul care a început fotbalul la Cetatea Suceava.
Internaţionalul sucevean de tineret Tiberiu Serediuc va continua la Concordia Chiajna, chiar dacă gruparea ilfoveană a retrogradat în eşalonul secund. „Mai am doi ani de contract cu Concordia, însă noi încă sperăm să evoluăm totuşi în Liga I la toamnă, în eventualitatea în care Rapid Bucureşti sau Universitatea Cluj nu vor lua licenţa. Totul se va decide însă sâmbătă, după mult aşteptata şedinţă a Comitetului Executiv”, a declarat fotbalistul în vârstă de 21 de ani.
Chiar dacă FRF va oficializa rezultatele înregistrate în ediţia de campionat 2012-2013, iar Concordia va fi trimisă să evolueze în eşalonul secund, Serediuc anunţă că obiectivul formaţiei sala nu poate fi decât revenirea imediată în Liga I.
„Avem un lot valoros şi beneficiem de condiţii de pregătire dintre cele mai bune. Chiar astăzi vom decola spre Austria, acolo unde vom pregăti promovarea sub comanda noului antrenor