Euro este unul dintre cele mai importante experimente politice din istoria Europei. S-a născut cu un deficit democratic mare şi este încă moneda principală pentru 300 de milioane de oameni din 17 ţări. Euro reprezintă un sfert din rezerva mondială de valută. Nu este un record rău pentru o nouă unitate monetară, notează CNBC.
Însă ambivalenţa monedei încă persistă. Euro este un rezultat al încrederii politice, un exemplu unic de bun combătut permanent de crizele investitorilor cu privire la durabilitatea lui ca monedă de schimb.
Pe termen scurt, euro se descurcă foarte bine: continuă să crească în comparaţie cu dolarul, în ciuda ratelor dobânzilor din ce în ce mai mari, şi a ajuns la aproape 4% de la începutul anului. Din perspectiva investiţiilor pe termen scurt, euro nu este o ideea rea. Economia în zonă pare să se salveze, iar în cazul unei recuperări slabe, neinflaţioniste, oferă valori de investiţie atractive, continuă CNBC.
Însă, în ceea ce priveşte investiţiile pe termen lung, evenimentele recente demonstrează că investitorii în euro sunt expuşi la o listă întreagă de nesiguranţe, de la structura instituţională a zonei euro, la politici economice complet necoordonate şi sisteme financiare fragmentate, până la absenţa unui acord privind transferul de bunuri pentru a crea o structură politică completă, necesară conducerii unei politici monetare unice.
Criza actuală ne oferă o demonstraţie clară despre cât de devastatoare sunt aceste ţări euro pentru slujbe, venituri şi viabilitatea politică a unei monede unice. Problema nu este că anumite ţări au încălcat regula deficitului bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (după cum susţin nemţii) şi nici că alţii nu şi-au supravegheat cu atenţie sistemele bancare. De fapt, ironia este că Germania ar trebui să urmeze vechea zicală: „cei care trăiesc în case de sticlă nu ar trebu