*Primarul Olguţa Vasilescu susţine că aceasta va fi singura echipă a oraşului înscrisă la FRF şi care va juca pe «Ion Oblemenco»
Olguţa Vasilescu (foto) a venit în faţa presei însoţită de unul dintre finanţatori, Laviniu Beza, şi antrenorul echipei, Eric Lincar. Edilul Băniei a afirmat că echipa municipalităţii va fi singura Universitatea Craiova înscrisă în competiţiile oficiale de FRF şi totodată singura care va avea acces pe arena „Ion Oblemenco“, alături de grupele de juniori ale Consiliului Judeţean. „S-a aprobat în unanimitate în Consiliul Local asocierea dintre municipalitate, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi investitori. Clubul va avea stema clubului-mamă, CS Universitatea Craiova, şi nu avem probleme în a folosi imnul lui Adrian Păunescu“ a declarat Olguţa Vasilescu.
Gică Craioveanu va fi director de imagine, în timp ce finanţatorii au anunţat obiectivele impuse de bugetul de 1,5 milioane de euro: „promovarea sezonul viitor, iar în anii viitori, cupele europene“. Printre jucătorii ce sunt aşteptaţi în Bănie se numără Onofraş, Vâtcă ori Gado.
Ne vom antrena în faţa Primăriei!
Adrian Mititelu, patron Universitatea
*Primarul Olguţa Vasilescu susţine că aceasta va fi singura echipă a oraşului înscrisă la FRF şi care va juca pe «Ion Oblemenco»
Olguţa Vasilescu (foto) a venit în faţa presei însoţită de unul dintre finanţatori, Laviniu Beza, şi antrenorul echipei, Eric Lincar. Edilul Băniei a afirmat că echipa municipalităţii va fi singura Universitatea Craiova înscrisă în competiţiile oficiale de FRF şi totodată singura care va avea acces pe arena „Ion Oblemenco“, alături de grupele de juniori ale Consiliului Judeţean. „S-a aprobat în unanimitate în Consiliul Local asocierea dintre municipalitate, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi investitori. Clubul va avea stema clubului-mamă, CS