Plouă nesfârşit de două zile.
Plouă cu găleata, dezlănţuit, de parcă s-a instaurat un alt anotimp, neştiut, dintr-o altă lume. Lângă patul care a rămas nestrâns, cu capul culcat pe pijamaua ce atârnă pe margine, Bim oftează prelung. Oftează sfâşietor şi parcă toate greutăţile lumii s-au aşezat pe umerii săi de căţel plăpând. Sunt deja patru zile de când stă şi păzeşte camera rămasă goală, zile în care nu s-a mişcat de acolo, decât pentru a merge la scurte plimbări. O femeie în vârstă vine şi îi pune zgarda, apoi lesa şi, amândoi, cu capetele plecate, uniţi de aceeaşi durere, ies în curtea blocului care, acum, lui Bim i se pare atât de pustie. Curtea aceasta este plină de amintiri. În colţul de lângă maşina roşie, a învăţat pentru prima dată să stea în "şezi". Stăpâna lui, cu o răbdare de neegalat, i-a arătat iar şi iar cum să procedeze. Era tânăr şi prostuţ, dar până la urmă a reuşit să execute comanda. Ce fericiţi au fost atunci amândoi! Au sărit în sus de bucurie, au râs, au alergat voioşi. Lângă scara blocului, chiar în dreptul frizeriei unde Bim a încercat odată să se tundă, doar că doamna care stătea la intrare l-a gonit cu mătura, spunându-i că ea nu este coafeză de javre, acolo, îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri, că a învăţat o comandă mult mai complicată, aceea de "aşteaptă"! Maria i-a spus cald, dar ferm: "Şezi, Bim!" apoi, "Aşteaptă!". Bim s-a aşezat cuminte şi a încremenit cu ochii ţintă la prietena lui dragă. Când l-a chemat, l-a mângâiat pe cap şi i-a spus, "Bravo, Bimka, căţel deştept!". Bim a crezut că toată lumea este doar a lui! Dar cea mai puternică şi mai dragă amintire este aceea când a văzut prima zăpadă. A crezut întâi că este o vietate imensă, care se apără şi înţeapă dacă o atingi. În consecinţă a lătrat, s-a mirat şi a executat câteva mişcări de învăluire. Cum zăpada a rămas impasibilă, s-a gândit că este
