Aproape 250 de elevi au fost informaţi şi consiliaţi în cadrul Campaniei SOS - Alege să trăieşti frumos, cu privire la riscurile la care se expun odată cu începerea vieţii sexuale la vârste fragede, boli, abandon şcolar şi familial, trafic de persoane. Campania a fost demarată cu aproximativ trei luni în urmă, la iniţiativa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, ca urmare a înregistrării unui număr mare de minore însărcinate (şapte minore), cu vârste cuprinse între 13-15 ani, în doar doua luni.
Întâlnirile cu tinerii au avut loc la Centrul de Plasament (CP) „Colţ Alb” Suceava, CP „Speranţa” Suceava, CP „Alma Mater” Siret şi Universul Copiilor Rădăuţi, CP „Mihail şi Gavril” Solca, CP „Visătorii” Fundu Moldovei, CP „Sf. Gheorghe” Dolhasca, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava şi Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc.
Nicoleta Daneliuc, coordonatoarea proiectului, ne-a spus că în cadrul acestor întâlniri, „s-au discutat teme precum traficul de persoane, riscurile începerii vieţii sexuale la vârste fragede, implicaţii sociale şi legale, boli cu transmitere sexuală, măsuri de protecţie, despre concepţie şi dezvoltare intrauterină, urmările nefaste ale avortului, însoţite de materiale video şi filme cu caracter educaţional”.
Riscuri
Mihaela Pintilei, consilier-asistent social la Centrul Iochebed Suceava - centru de consiliere în caz de sarcină nedorită, ne-a spus că „toate cele şase întâlniri la care am participat au fost o experienţă unică, în care cu toţii am încercat să ajungem la minţile şi inimile adolescenţilor, raportându-ne la vârsta lor, nivelul de cunoştinţe şi nevoile lor”.
Asistenta socială a completat că una dintre cele mai reuşite întâlniri a fost cea cu adolescenţii de la Centrul de Plasament “Visătorii” de la Fundu Moldovei. „Cei 19 băieţi şi fete au fost foarte recepti