Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITERE LICEU 2013. Poveştile celor mai buni elevi din judeţul Olt: Diana Morea şi Vlad Alexe - poveşti de succes, exemple de urmat

Publicat in Adevarul, vineri 5 iulie 2013 ·

Întotdeauna au fost, sunt şi vor fi elevi ce reuşesc să se impună prin seriozitatea şi inteligenţa lor. În judeţul Olt, doi dintre aceşti elevi sunt Diana Morea, studentă în Bucureşti – via Slatina, şi Vlad Alexe, elev olimpic al unui liceu din Caracal, pot reprezenta oricând exemple de admirat şi de urmat de către alţii din generaţia lor, dar nu numai. Iar viaţa, pentru ei, este abia la început.

Diana Ioana MOREA (20 de ani) a absolvit Colegiul Naţional ”Radu Greceanu” din Slatina anul trecut şi consideră că atât prezentul, cât şi viitorul ei stau sub semnul “spiritului CNRG”-ist. În prezent este studentă în anul I la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale cu predare în Limba Engleză din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Mai mult, începând cu luna mai, este studentă şi la Universitatea Alternativă, un proiect ambiţios ce îşi propune să schimbe regulile sistemului educaţional din România. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, Diana este şi coordonatorul Programului Naţional ”Europa mai aproape de C.N.E” şi membru al comunităţii “Business Club România”.

“În cei patru ani pe care i-am petrecut în cadrul liceului din Slatina, pe lângă un bagaj de cunoştinţe teoretice vitale pentru cariera mea, am avut şi minunata şansă ca, îndrumată de cadre didactice excepţionale şi alături de colegi foarte dragi, să îmi construiesc personalitatea în jurul unor valori precum integritatea, perseverenţa şi dragostea pentru frumos”, spunea ea. Din timpul liceului îşi aminteşte relaţia de simpatie cu o materie nu prea îndrăgită de restul colegilor: Fizica. Astfel, în clasa a IX-a şi a X-a, sub îndrumarea profesorului Ion Câciu, a reuşit să obţină performanţa de a participa la două ediţii ale Olimpiadei Naţionale de Fizică. Cu toate acestea, viaţa ei a căpătat o cu totul altă dimensiune în momentul în care s-a înscris din întâmplare la o simulare a unei confer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°