Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. E un semn bun că, de la începutul anului, a început să se lucreze la o nouă lege a salarizării medicilor şi că presiunile create de media, de Colegiul Medicilor şi, în special, de exodul medicilor din România par a fi recepţionate la Ministerul Sănătăţii. Doar că Cezarul (împăratul) ar putea fi gol. Conceptul central al acestei legi, cel puţin aşa cum a fost el comunicat public de autorităţi, este plata medicilor în funcţie de performanţă. Cunoscut în zona specialiştilor în sănătate publică prin acronimul P4P, acest concept a fost mulţi ani în vogă în sistemele medicale occidentale. Dar el nu poate fi aplicat într-un sistem sanitar insuficient standardizat, unde nu există încă trasee de îngrijire clar stabilite în fiecare specialitate şi unde protocoalele terapeutice sunt doar o unealtă birocratică în relaţia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Cum vor fi stabiliţi indicatorii de performanţă profesională a unui medic? Cine va judeca atingerea sau ratarea lor? Cum va fi cuantificat consultul interdisciplinar? Cum va putea funcţiona obiectiv un astfel de sistem atunci când instrumentar şi medicamente de bază lipsesc din anumite spitale? Sistemul medical românesc de stat, aşa cum funcţionează el astăzi, nu poate răspunde la această salvă de întrebări. Nu doar experţii în sănătate publică din Bucureşti se declară sceptici în faţa fezabilităţii unui sistem P4P în România, dar şi medicii care lucrează la firul ierbii şi cunosc foarte bine hibele sistemului (vedeţi declaraţiile din pagina alăturată). E ca şi cum ai încerca să alimentezi o trăsură cu benzină de calitate superioară. Dacă în 2 aprilie 2013, ministrul Eugen Nicolăescu spera ca o formă finală a acestei legi să fie supusă dezbaterii publice „până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie“, în 28 mai 2013, acelaşi ministru declara că „proiect