Orchestra a fost înfiinţată în anul 1995 şi, de atunci, desfăşoară turnee în toată lumea.
Raportat la numărul de locuitori, Romanul a dat ţării cei mai mulţi muzicieni din ţară: Paul Ciuntu, Alexandru Zirra, Mihail Jora, Dumitru D. Botez, Sergiu Celibidache. Dintre muzicienii aparţinând generaţiei tinere se remarcă pe Liviu Dănceanu şi Emil Klein.
Emil Klein s-a născut în Roman, în anul 1955. A studiat violoncelul, de la vârsta de patru ani, sub îndrumarea tatălui său. A urmat Liceul de Muzică din Iaşi. Studiile universitare le-a început la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti şi le-a finalizat în Germania, la Hamburg, unde s-a stabilit începând din 1978. A fost membru al trioului “Lipatti” şi al cvartetului “Sonare”, de la Frankfurt. A cântat cu cele mai prestigioase orchestre simfonice – Berlin, Viena, Londra, Philadelphia, Gran Canarie, Magdeburg, Radio Bucureşti -, în Europa, SUA, Canada, Japonia, Australia şi Africa.
În anul 1995, a fondat Orchestra de Cameră “Hamburger Solisten”, la Hamburg, pe care a dus-o în turnee în toată lumea, în calitate de dirijor şi solist, orchestră care îşi desfăşoară activitatea şi în prezent, sub conducerea violoncelistului Boris Matchin. A înregistrat peste 80 de CD-uri cu un repetoriu vast: Bach, Vivaldi, Mozart, Donizetti, Boccherini, Paul Hindemith şi Ernst Krenek.
O boală gravă îl loveşte în anul 1998. În ciuda numeroaselor intervenţii chirurgicale, continuă seria de concerte, ultimul fiind cel de la Brescia (Italia), din anul 2004, cu piesa Concert pentru violoncel şi orchestră, de Friedrich Gulda. Violoncelistul Emil Klein a dorit să organizeze şi la Roman un festival, asumându-şi responsabilitatea finanţării. Evoluţia rapidă a bolii l-a împiedicat să-şi ţină promisiunea.
A trecut în lumea de dincolo la 29 aprilie 2004, în localitatea Reggio Emilia (Italia), după o carieră strălucită