Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea tânăr pentru moped

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 5 iulie 2013 ·

Joi, 4 iulie, în jurul orei 22.50, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sagna au depistat un minor, în vârstă de 15 ani, din Roman, în timp ce conducea, pe DJ 207A, un moped neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat. Conform legislaţiei actuale, conducătorul unui moped trebuie să aibă minim 16 ani şi să deţină permis de conducere de tip AM.

Arestat preventiv

În ziua de 4 iulie, Judecătoria Roman a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman şi a emis mandatul de arestare preventivă pentru Ștefan A., de 25 de ani, din Roman, pentru o perioadă de 29 zile, împotriva căruia se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere. În luna aprilie, tânărul a bătut doi bărbaţi din Bahna, iar în noaptea de Paşti a bătut o copilă de 13 ani, pe care a împiedicat-o să plece acasă la părinţii săi, de la locuinţa prietenului comun la care se aflau cu toţii. În plus, Ștefan A. a spart un geam al maşinii tatălui minorei şi a provocat alte distrugeri atunci când acesta a vrut să-şi ia fiica acasă.

Incendiu la fabrica de zahăr

Joi seară, la ora 20.06, prin sistemul de apel unic de urgenţă 112 a fost anunţată producerea unui incendiu la o clădire dezafectată aparţinând unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate fabricarea zahărului, din municipiul Roman. Pompierii militari romaşcani s-au deplasat la locul producerii evenimentului, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă de capacitate medie, unde au intervenit pentru localizarea şi stingerea incendiului. Au ars 400 de kilograme deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri text

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 31 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 47 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 41 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 32 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°