Ion Ţiriac va fi inclus sâmbătă în galeria marilor vedete ale tenisului mondial, alături de Martina Hingis, Thelma Coyne Long, Cliff Drysdale şi Charlie Pasarell, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Tennis Hall of Fame & Musem din Newport (Statele Unite).
Ion Ţiriac este al doilea român care se alătură acestui grup de elită din lumea sportului alb, după prietenul şi fostul său partener de dublu, Ilie Năstase.
Hall of Fame este o organizaţie non-profit dedicată susţinerii bogatei istorii a tenisului şi onorării celor mai valoroşi campioni şi lideri din acest sport. De-a lungul anilor, doar 224 de persoane din 19 ţări au fost incluse în cadrul International Tennis Hall of Fame
Ion Ţiriac, Martina Hingis, Cliff Drysdale şi Charlie Pasarell vor primi înalta distincţie în cadrul unei ceremonii grandioase la Bill Talbert Stadium Court din cadrul International Tennis Hall of Fame & Museum din Newport, la ora locală 12,00 (5,00, ora României). Ca parte a acordării înaltei distincţii va fi organizată şi o expoziţie în cadrul muzeului, care va prezenta vieţile şi carierele remarcabile ale acestor campioni.
Alături de cei patru mari campioni, la eveniment vor mai participa Stan Smith, preşedintele International Tennis Hall of Fame, şi legendarul jucător australian Rod Laver, care va accepta distincţia in numele Thelmei Coyne Long. Ceremonia de acordare a distincţiei va fi precedată de o conferinţă de presă ce se va bucura de participarea lui Ion Ţiriac, Martina Hingis, Cliff Drysdale şi Charlie Pasarell, alături de Stan Smith.
Un jucător de succes la dublu, Ion Ţiriac, 73 ani, a devenit un lider influent în tenis, începând de la rolul de antrenor până la promovarea de mari turnee. În anii ’70, Ţiriac şi colegul său Ilie Năstase au devenit parteneri într-o echipă de dublu de mare succes. Ţiriac a preluat rolul de mentor în acest parteneriat