Antrenoarea fiicei Madonna vine în România!Finala competiţiei Miss Models Internaţional, organizată în premieră la Sibiu, pe 12 iulie, o va aduce în România pe antrenoarea, Silviya Taseva, cea care i-a predat lui Lourdes, fiica Madonnei, lecţii de gimnastică ritmică.
Silviya Taseva, reprezentanta Bulgariei, îşi va reprezenta ţara natală în competiţia de la Sibiu, sperând să primească voturile membrilor juriului. Pe lângă atuurile fizice incontestabile, tânăra se poate lăuda cu o activitate sportivă impresionantă. Silviya a fost campioană la gimnastică ritmică, a reprezentat echipa naţională încă de când avea 12 ani şi a obţinut medalii de aur şi de bronz la campionatele mondiale şi europene. Odată ajunsă în Statele Unite ale Americii, a început să predea cursuri pentru echipă de juniori a SUA, precum şi lecţii private pentru copiii marilor vedete de la Hollywood.
Printre aceştia, şi Lourdes, fiica celebrei Madonna, despre care bulgăroaica spune că are o inteligenţă sclipitoare şi că a prins rapid toate sfaturile pe care i le-a acordat în materie de gimnastică ritmică. În plus, Silviya este acrobată şi expertă în dans tip lyrical jazz. Ea va concura la Sibiu, alături de alte 19 de finaliste în cursa pentru marele titlu de Miss Models International. Evenimentul, organizat până acum doar la New York, va promova astfel România, şi Sibiul în mod special, ca destinaţie turistică şi culturală la nivel internaţional în Statele Unite ale Americii şi în toate ţărilor ale caror reprezentante intra în competiţie.
Antrenoarea fiicei Madonna vine în România!Finala competiţiei Miss Models Internaţional, organizată în premieră la Sibiu, pe 12 iulie, o va aduce în România pe antrenoarea, Silviya Taseva, cea care i-a predat lui Lourdes, fiica Madonnei, lecţii de gimnastică ritmică.
Silviya Taseva, reprezentanta Bulgariei, îşi va reprezenta ţara natală în compe