Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂRĂCIE. Profesorul român – CEL MAI SĂRAC DASCĂL din Uniunea Europeană

Publicat in 7Est, vineri 5 iulie 2013 ·

Un profesor român este plătit în medie cu 2,09 euro net pe oră, în timp ce unul din Luxemburg sau Danemarca este plătit cu 85, respectiv 57 de euro, potrivit raportului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

În acest context, reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susțin că un profesor câştigă într-o lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore, motiv pentru care ei solicită Guvernului să adopte o lege de salarizare a personalului din învăţământ.

Potrivit aceluiași raport, citat de mediafax.ro, cel mai mare tarif orar pentru profesorii de şcoală generală este în Luxemburg, respectiv 85 de euro, urmat de Danemarca - 57 de euro și Germania - 54 de euro.

Pe locul al patrulea în topul țărilor care își plătesc cel mai bine profesorii se situează Anglia, unde ora de predat este remunerată cu 48 de euro.

Anglia este urmată de Belgia, unde un profesor primește 45 de euro pe oră, iar în Irlanda, 44 de euro.

Și asta în timp ce profesorii din Olanda sunt remunerați cu 42 de euro pe oră, iar cei din Scoţia şi Finlanda, cu câte 41 de euro.

De asemenea, salarii mai mari decât profesorii români au şi cei din Austria - 39 de euro, Norvegia - 36 de euro, Grecia - 35,3 euro, Spania - 34,7 euro, Slovenia - 34,5 euro, Polonia - 25 de euro, Cehia - 17 euro şi Ungaria - 16 euro.

"În România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). Aceasta înseamnă că un profesor în România câştigă într-o lună cam tot atât cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore", susţin repreze

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 30 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 44 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°