Margareta Jula, femeia care a provocat explozia ce a afectat 15 apartamente în Floreşti, a fost arestată preventiv, judecătorul apreciind că lăsarea ei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Margareta Jula a fost arestată preventiv, miercuri, de Judecătoria Cluj-Napoca, fiind acuzată de distrugere după ce ar fi provocat, în mod deliberat, o explozie la propria sa locuinţă, un apartament de pe strada Gheorghe Doja din comuna Floreşti. Explozia a afectat alte 14 apartamente, potrivit procurorilor, dar şi şase autoturisme aflate în apropierea locuinţei Margaretei Jula. Femeia în vârstă de 63 de ani ar fi făcut acest gest întrucât apartamentul în care locuia, şi cu care a garantat pentru un împrumut în beneficial unor cunoştinţe, urma să fie executat silit. Din fericire, explozia nu dus la rănirea vreunei persoane.
Procurorul care a cerut instanţei să dispună arestarea preventivă a femeii a arătat că pericolul pe care îl prezintă lăsarea în libertate a acesteia "s-a dedus în speţă din gravitatea faptei, din modul concret în care aceasta a fost săvârşită, din conduita inculpatei în societate (a comis un omor) precum şi din atitudinea pe care acesta a avut-o după comiterea faptei (atitudinea în timpul urmăririi penale de emitere de declaraţii contradictorii fără explicaţii plauzibile). Cât priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatei, trebuie avut in vedere gravitatea faptei şi concecinţele ei, indiferenţa inculpatei de a pune în primejdie viaţa altor persoane şi antecedenţa penală a inculpatei." Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Margareta Jula ar fi comis infracţiunea de pruncucidere în urmă cu 40 de ani.
Avocatul inculpatei, Dan Sebastian Chertes, a cerut respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Apărător