În motivarea recursului făcut împotriva sentinței Judecătoriei Suceava de a respinge propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Pompiliu Bota (58 de ani), fondatorul barourilor paralele structurilor avocaţilor tradiţionali, anchetatorii susţin că în această fază a cercetărilor au identificat aproximativ 600 de persoane, majoritatea din judeţ, care au avut contracte de asistenţă judiciară cu „falşii avocaţi”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au audiat până în prezent trei dintre aceste persoane, stabilind că acestea au fost înşelate cu suma de 15.000 de lei.
Anchetatorii arată că „s-au încheiat contracte vădit imorale şi abuzive, cu onorarii de succes de până la 50% din cuantumul despăgubirilor (n.r. - în cazul victimelor accidentelor rutiere) şi clauze de reziliere a contractului cu sume exorbitante”.
Reamintim că pe lista învinuiţilor acestui dosar se află şi un consilier local din municipiul Suceava, Marcel Dan Roibu (PNL), dar şi avocaţii Daniela Brânduşa Maxim (decan al „Baroului Bota” Suceava), Adriana Liliana Caisîn, Dumitru Roland Mândrilă, Andrei Stan, Mircea Meslec, Dumitru Dascălu, avocaţi în baroul lui Bota de la Suceava, şi Ionel Marian Jurgiu (acesta din urmă decan al baroului similar de la Botoşani).
Toţi aceştia au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.
În total, în dosarul înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava sunt cercetaţi penal 20 de învinuiţi.
Astăzi se judecă recursul privind arestarea lui Pompiliu Bota
Recursul împotriva sentinţei de a-l lăsa în libertate pe Pompiliu Bota, cu interdicţia de a părăsi ţara, se va judeca astăzi, la Tribunalul Suceava, când fondatorul Baroului Bota, cel pe care procurorii îl acuză că prin faptele sale „constituie una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa stabilităţii şi credibilităţii s