Istoria este scrisă de către învingători, dar ce ar fi să privim lucrurile şi dintr-un punct de vedere mai neutru? Ce ar fi să recunoaştem că debarcarea din Normandia a însemnat de fapt salvarea Europei de Comunism şi nu de Nazism, care la acea oră se prăbuşise? Pentru că v-am obişnuit cu abordarea de teme istorice, am să tratez încă un aspect controversat al celui de al doilea război mondial. Corect se spune, că istoria este scrisă de învingători, iar aceştia în cel de al doilea război mondial au fost doar ruşii. Dacă analizăm situaţia dinainte de demararea conflictului şi ceea ce a urmat după finalizarea acestuia, o să vedem că singurii care au câştigat teritorii au fost ruşii-imperiul sovietic. Aceştia au reuşit ceea ce îşi propuneau de secole şi poate chiar mai mult: au ajuns în inima Europei. Alianţa dintre pro-occidentali şi sovietici a fost una de conjunctură, iar la un moment dat a continuat datorită orgoliului politicienilor Occidentali de a recunoaşte că între timp duşmanul s-a schimbat iar el este Rusia lui Stalin. Opinia publică era sătulă de război şi nu putea suporta gândul că acum aliaţii se vor încăiera între ei. După eşecul de pe frontul de Est, o foarte mare parte din conducerea superioară a armatei germane s-a reorientat în speranţa unei păci în alianţă cu occidentalii. Aceştia din urmă au căzut însă în plasa lui Stalin, iar aici putem spune că diplomaţia Rusiei a fost una genială. Din 1943 devenise evident pentru toară lumea că Germania va cădea. Din moment ce Rusia era capabilă să îi înfrângă pe nemţi de una singură, ce motivaţie mai puteau avea democraţii pentru a aduce trupe pe continent, de a consuma resurse importante umane şi financiare? Unde este logica şi de ce ar mai fi alocat americanii resurse atât de importante, din moment ce oricum sovieticii ar fi înfrânt Germania fără a mai fi nevoie de ajutor? Aceştia deja intraseră în marş spre