Senatorul PSD de Fălticeni, Ovidiu Donţu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că începând de luni, 8 iulie, va declanşa consultări publice pe marginea proiectului de revizuire a Constituţiei. Donţu, care este membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a declarat că aceste consultări le va face atât în colegiul său electoral, la birourile parlamentare din Suceava şi Fălticeni, la primării, pe blogul personal, dar şi în alte locuri din judeţ unde va fi solicitat.
Parlamentarul social-democrat a precizat că proiectul noii Constituţii conţine soluţii la principalele probleme ridicate de cetăţeni prin Forumul Constituţional. Din cele câteva mii de propuneri adunate de la cetăţeni, din mediul academic şi de la instituţii, Forumul Constituţional a înaintat Comisiei de revizuire circa 400 de propuneri concrete.
„Comisia a reglat blocajele instituţiilor statului create în ultimii ani în România. În mod evident, nu o dată, România a fost blocată în ceea ce înseamnă funcţionarea instituţiilor statului şi a suprapus în câteva situaţii o criză politică unei crize economice. Nu se va mai întâmpla acest lucru. Eliminarea traseismului politic este o bornă pusă în această Constituţie. Desemnarea primului-ministru din cadrul partidului sau alianţei care a câştigat alegerile este iarăşi o bornă în actualul proiect de Constituţie. În cazul remanierii, până acum nu se întâmpla acest lucru, un ministru trece de această dată prin comisiile Parlamentului. În cazul adoptării unei moţiuni simple la adresa unui ministru, acel ministru este demis. Pe parcursul legislaturii nu se pot constitui grupuri parlamentare noi, lucru care a fost sursa şi cauza traseismului politic”, a arătat senatorul PSD de Fălticeni.
Patru amendamente ale lui Donţu, prinse în proiectul noii Constituţii
Ovidiu Donţu a arătat că în proiectul de revizuire a Constituţiei se afl