Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectator la JazzTM: scaunele VIP, mai mult goale, melomanii adevărați s-au simțit bine în picioare. Viceprimarul Diaconu, anonim pentru bodyguarzi

Publicat in Press Alert, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

O zonă aproape pustie în care numărul celor care treceau grăibiţi era cu mult mai mare decât cel al nerăbdătorilor care aşteptau să înceapă JazzTm (n.r -festivalul finanţat de la bugetul local cu 100.000 de euro şi de la bugetul judeţului Timiş cu 30.000 de lei) – aşa arăta Piaţa Victoriei astăzi la ora 19.00. Timp de un ceas, numărul spectatorilor nu a crescut cu mult, iar atmosfera parea să rămâna stearpă. Subit, pe la ora 20.00, aerul s-a înveselit. Prin mulţime şi-au croit drum doi chelneri de la o companie de bături alcoolice care transportau cu maximă eleganţă sucuri, apă minerală şi plată şi bere. Doar jumătate de împrejurul scenei au făcut cei doi fără să vândă ceva, că au au fost întrerupţi de agenţii de la Poliţia Locală care i-au întrebat de autorizaţie. Supărat, unul din chelneri a început să se certe cu fotograful şi cu poliţia cerând să “mergeţi să vorbiţi cu şeful, că noi nu avem treabă cu asta”. Plimbăreţii nu au fost amendaţi, pentru că patronul nu a fost de găsit, iar localii s-au mulţumit cu faptul că afacerea pe roţi a falimentat brusc. Cel mai mare fan al festivalului, primarul Nicolae Robu, îmbrăcat cu o căma;ă albă, a stat în primul rând alăuturi de fiica sa, Andreea Robu.

Deşi primăria s-a lăudat că a vândut două sute de bilete, multe dintre scaune au stat goale toată seara. De departe, s-au remarcat prin grija de care au dat dovadă bodyguarzii contractaţi de organizatori. Oamenilor nu li s-a făcut însă instructajul vizavi de comportamentul faţă de participanţi, astfel că directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni, era cât pe ce să nu poată intra din cauza excesului de zel al băieților în uniformă. Următorul pe listă a fost viceprimarul Dan Diaconu care nu fost recunoscut de paznici, astfel că a fost şi el reţinut pentru câteva minute la interogatoriu. Vigilenţa bodyguarzilor s-a făcut simţită şi asupra jurnaliştilor. Report

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 21 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 56 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°