Din fericire, China nu trebuie căutată pe harta lumii, nici măcar de netrecuţii prin şcoală. Ştie de ea şi Luna, din chiar locul ei menit din cer. De cunoscut însă, mai greu s-o putem face dintr-odată. Din mici frânturi, din mari simboluri, reconstituim acest ocean populat de oameni harnici, cărora nu numai că nimic din ce este omenesc nu le-a rămas străin, dar au ştiut (şi ştiu) să adauge omenescului o uluitoare expresie culturală, ale cărei tradiţii îşi află izvoarele în urmă cu peste cinci milenii. Arta poate fi o punte de comunicare sufletească. O astfel de punte este şi expoziţia Noua fizionomie a artei contemporane a Chinei, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, graţie colaborării acestuia cu Ministerul Culturii din China, cu sprijinul susţinut al Ambasadei R. P. Chineze în România. Dacă Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte splendoarea numită „Comorile Chinei“ (despre care am relatat într-un număr trecut), expoziţia de la MNAC întregeşte arcul peste timp al artei chineze. Cele 60 de piese, semnate de 40 de artişti chinezi contemporani, din trei generaţii de creatori de artă, dau măsura exactă a noilor concepţii de exprimare artistică racordată la curentele moderne ale artei contemporane universale. Pictură în ulei, sculptură, fotografie, postere, dispozitive, instalaţii, totul recreează o spectaculoasă reprezentare a artei din China zilelor noastre. Expoziţia este cea dintâi organizată de marea ţară a mătăsii şi a artei în Europa de Est, simbol al prieteniei tradiţio Publicitate nale cu ţara noastră. Despre exponate ar fi multe de spus: fiecare-n parte este o filozofie redusă la esenţă. Un scaun de lemn (autor Shao Fan) recreează din umbră şi lumină eternul Yin şi Yang ca formă a întregului întru armonie. Nu mai puţin interesantă lucrarea lui Shi Jianmin, „Scaunul iubirii“, cu acelaşi Yin şi Yang ca un chiot de lumină r