Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispare încă o campioană. Dan Adamescu a declanşat procedura de insolvenţă la Oţelul Galaţi

Publicat in Puterea, vineri 5 iulie 2013 ·

Situaţia la clubul Oţelul Galaţi este de-a dreptul dramatică. Proprietarul fostei campioane, Dan Adamescu, patronul de la Astra Asigurări, prin firma sa The Nova Group, a declanşat procedura de insolvenţă a fostei campioane a României din 2011. Dosarul cu numărul 23900/3/2013 pentru intrarea în insolvenţă a fost înregistrat ieri la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a primit deocamdată un termen pentru judecată, însă e clar că acesta este primul pas în dispariţia clubului de la malul Dunării. Conturile clubului patronului de la Astra Asigurări sunt oricum blocate, iar ANAF a pus deja sechestru asigurator pe bunuri. Jucătorii sunt neplătiţi de mai multe luni, iar cantonamentul din Anglia, acolo unde se află lotul condus de Ionuţ Badea, nu a fost plătit în totalitate.

Dan Adamescu a preluat Fotbal Club Oţelul Galaţi în septembrie anul trecut, atunci când, în conturile clubului erau 7,3 milioane de euro, bani proveniţi din participarea echipei acum doi ani în grupele Ligii Campionilor.

În urmă cu trei săptămâni, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, trăgea un semnal de alarmă cu privire la situaţia muribundă în care a ajuns echipa: “Acum un an, în conturile clubului erau 7,3 milioane de euro, uitaţi unde s-a ajuns într-un an de zile. Le cer acţionarilor să spună ce au de gând cu echipa, ca să ştim ce putem face pentru ca fotbalul în Galaţi să nu moară. Până acum ei nu au adus nici un euro peste banii pe care i-au găsit în conturi”, a spus Stan.

Foto: realitatea.net

Situaţia la clubul Oţelul Galaţi este de-a dreptul dramatică. Proprietarul fostei campioane, Dan Adamescu, patronul de la Astra Asigurări, prin firma sa The Nova Group, a declanşat procedura de insolvenţă a fostei campioane a României din 2011. Dosarul cu numărul 23900/3/2013 pentru intrarea în insolvenţă a fost înregistrat ieri la Tribunalul Bucureşti.

Dosarul nu a primi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 13 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°